Cum să-ți protejezi părul în timpul verii
Există doi factori care iți afectează puternic părul în lunile călduroase de vară – soarele și apa de mare sau cea de la piscină. Soarele usucă părul și îl face mai fragil. În consecință va crește mult mai încet și se va regenera mai lent. Apa de mare este bună pentru păr și pentru scalp, dar e mai bine să iți clătești părul cu apă dulce curată ca să elimini sarea. Depozitele minerale din apa sărată, în combinație cu lumina puternică a soarelui, deshidratează foarte puternic părul.
În ceea ce privește apa din piscine, aceasta este foarte agresivă cu părul și alterează culoarea în cazul în care e vopsit.
Potrivit unui studiu efectuat de Renee Furterer Research Center, după numai trei zile de expunere la soare, celulele protectoare aflate la suprafața firelor de păr se desprind și cad. Acest lucru face ca părul să fie aspru, fragil și lipsit de strălucire.
Iată câteva recomandări care te vor ajuta să menții starea părului astfel încât să arate frumos și strălucitor:
- Folosește șampon și balsam cu filtre de protecție solară.
- Ca să nu riști să ai o mulțime de fire despicate, dotează-te cu o mască revigorantă cu aminoacizi.
- Acoperă-ți părul cu o eșarfă sau poartă o palarie.
- Când mergi la bronzat, nu te duce cu părul nespălat, deoarece efectele negative ale soarelui pot fi și mai intense.
- În timpul verii, din cauza căldurii și a prafului, iți poți spăla părul în fiecare zi, atât timp cât folosești un șampon hidratant pentru uz zilnic.
- Folosește un ulei special pentru îngrijirea vârfurilor și părul tău va avea un aspect mult mai sănătos.
- După fiecare intrare în apă, clătește-ți părul cu apă proaspată pentru a îndepărta factorii dăunători. Udă-ți părul cu apă curată și înainte de a intra în apă, pentru că părul deja ud va absorbi mai puțin clor. O soluție de urgență pentru îndepărtarea clorului este sifonul sau apa minerală carbogazoasă.
- Dacă părul tău este suficient de lung, împletește-l sau strânge-l într-un coc pentru a evita o expunere la soare pe toata lungimea.
- Pentru că părul tău este oricum expus zilnic la căldură, evită folosirea uscătorului de păr, a plăcii sau a ondulatorului.
- Dacă ai părul vopsit, atunci trebuie să folosești următoarele substanțe active benefice: uleiul de jojoba, keratina și extractul din germeni de grâu.